Un așa-numit „atac preventiv” cu arme convenționale asupra Coreei de Nord, despre care vorbesc surse de la Pentagon, nu va fi acceptat de China și va fi foarte greu să-l accepte Coreea de Sud, prima țintă a regimului de la Phenian, ba chiar și Japonia, oricât ar fi de „chirurgical”. Nu e nevoie de arme nucleare ca regiunea să explodeze.
Liderii nord-coreeni au dezvoltat modestele lor instrumente nucleare pentru a-și apăra suveranitatea, temători că vecinii și frații lor sud-coreeni, cu sprijinul aliaților americani, îi vor înghiți într-o zi. Sunt conștienți de faptul, că dacă ar lansa un atac (asupra Guamului, cum se laudă că pregătesc până la jumătatea lunii), pe al doilea n-ar mai avea prilejul să-l lanseze. Dacă vor îndrăzni să se îndrepte împotriva Coreei de Sud (o țară muntoasă cu câteva superaglomerări urbane), unde ar putea declanșa o catastrofă, în secunda doi americanii îi vor șterge de pe hartă. Singurul expert pe care îl cred pe cuvânt, Robert E. Kelly, afirma că Kim Jong-un e oricum însă nu lipsit de rațiune. Prin urmare, nepotul lui Kim Ir-sen va mai gesticula militar, va mai face câteva teste, până își va termina resursele. Sau până când supușii se vor decide să scape de el.
Nu amenințările Coreei de Nord, o țară izolată, sunt de natură să îngrijoreze, ci cacofonia diplomatică a stăpânului lumii, Donald J. Trump. Cele câteva declarații referitoare la subiect, exprimate într-un interval de timp spectaculos de scurt, nu sunt doar contradictorii, nu doar că le contrazic pe cele ale Secretarului său de Stat, care apucase de curând să exclame „nu suntem inamicii voștri”, dar sfârșesc apocaliptoid. De la „dacă ar fi potrivit să am o întrevedere cu el, firește că aș merge, absolut, aș fi onorat să fac asta (o întâlnire cu Kim Jong-un, n.m.), doar în anumite împrejurări. Dar aș face asta. Majoritatea politicienilor nu ar spune asta vreodată, însă eu vă spun că în împrejurările potrivite, m-aș întâlni cu el” (1 mai 2017) până la „foc și furie cum n-a mai văzut lumea” de marțea asta nu s-a scurs decât vreo două teste balistice și un consens în Consiliul General al ONU. Nu numai deciziile smucite, ci și retorica septuagenarului de la Casa Albă a început să semene cu retorica imberbului lider de la Phenian.